ultima zi

Mare lucru e să scrii, dar mai mare e să ştergi. Totul e temperament, iar eu stau sub semnul melancoliei. Boală caldă şi subtilă, te macină pe dinăuntru şi te lasă pustiit şi gol, vierme de gălbează al inimii, valea plângerii, maladia sufletului, plânsul şi scrâjnirea dinţilor. Această capacitate inefabilă de a interioriza durerile Lumii, dureri care aparţin de tine printr–un fond intim comun necunoscut, sentiment pe care îl negi de fiecare dată când iese la suprafată ca uleiul din apă...
N–am mai scris de ceva vreme, dovada unei sănătăţi mintale satisfăcătoare. În schimb, am şters unele pasaje depăşite, sentimente consumate, iar dacă voi continua aşa, în câteva luni voi rupe filă cu filă tot ce am scris. Am pierdut toate pozele, chiar şi formula definitivă a cărţii. Dacă nu o trimiteam din întâmplare unei prietene la puricat, azi eraţi scutiţi de această inutilitate. Doar când eşti gata să renunţi la nume, adică la identiate, şi la poze, adică la amintiri, doar atunci eşti pregătit să te ratezi cu adevărat.
A te rata înseamnă să scapi de obsesia lui a fi, ci să te afli, acest salt de la subiect la obiect. Să cazi din existenţă în viaţă. Să ieşi din timp şi să intri în eternitatea imobilă. Cum această întoarcere este utopică, singura alinare valabilă e să ne lingem rănile, să ne consolăm unii pe alţii plângându–ne de milă.
Animalele, cum n–au gustat din Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului, au rămas pe vecie în eternitate. Doar ele au menţiut acest echilibru, starea vegetativă în care ar treubui să ne complacem cu toţii. Istoria să fie o pajişte cu miei, aşa cum e descrisă în paginile Sfintelor Scripturi, iar nouă, mieilor, să nu ne rămână decât behăitul prelung şi jalnic al unor amintiri de mult visate. Am vrea să fim mângâiaţi cu nuiaua şi toiagul de la spate, să tropăim toţi într–un ritm impecabil spre izvoarele dătătoare de viaţă. Atunci, sufletul nostru trudit nu ar mai cunoaşte setea, iar pântecul flămând şi–ar găsi într–un sfârşit odihna.

Amin

Mitul pesterii

O sută de oameni împărţiţi în câte două autobuze, şi nu orice autobuze, nişte rate cu miros de noxe şi vomă, perdele roşii îmbâcsite în ulei ars, imaginează-ţi. Aceşti oameni, luaţi aleatoriu dintr-o bază de date, aşezaţi doi câte doi pe scaune, noi pe interval, prea puţin cunoscându-ne unii cu alţii, ajunşi accidental în ciudata situţie de a fi împreuna cu ceilalţi, aşteptăm. Drumul, nu prea lung, dar nici mai scurt decât lungimea Bucureştiului, din groapă în groapă pe câmpiile Călugărenilor, ne exportă. Ca pe o ieşire din cotidian spre o nouă intrare, pe uşa pierdută din spatele dealului, cu orientare spre trecutul pierdut, privim mereu în faţă peştera.
De-a lungul acestui perete, felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mari statui de oameni şi alte făpturi din plastic sau fier, lucrate în chipul cel mai divers, mai încearcă să vezi. Dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.
-Ciudată imagine şi ciudaţi oamenii, vor spune cei îmbrăcaţi în piei.
-Sunt asemănători nouă. Crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât maşinile care trec aruncate de foc, blocurile care se înalţă ca ciupercile după ploaie şi scaunele care se învârt?
-Cum ar putea să vadă altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele ocupate cu publicitate?
- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste filme pe care le văd, ei numesc realitatea?
-Imperios necesar!
-Şi ce ar face, dacă umbra din televizor ar ieşi, o dată cu noi în casele lor. Ar considera ei, fiind altceva în afara umbrelor pe care le purtăm, ceea ce văd?
-Pe cuvânt de cercetaş, că nu!
- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.

J.S.BACH Toccata and fugue Re min

Când vrei să cobori o aşa capodoperă de pe note în cuvinte, porneşti din start cu un handicap, acela al propriului eşec. Dar pe cât e posibil o să spun ce simt, acum, cât încă sunt efervescent şi cald.
O ascult imaginar, închid ochii şi cobor odată cu notele într-un arpeghiu demenţial. Mă cufund la fiecare acord, iar minorele dau o tentă gravă, apocaliptică. Sunt în centrul creaţiunii şi mă învârt în loc din ce în ce mai repede ca apoi tot Pământul să se antreneze în această piruetă. Ca o roată mare pe care o urneşti cu greu, ca apoi să nu o mai poţi opri, ţi-o ia înainte, copacii toţi se învârt şi clădirile se învârt şi cerul tot se învârte în jurul meu. Nu mai mă învârt eu, ci însuşi Universul se învârte cu o viteză ameţitoare. Dirijez ca un nebun în faţa unor tuburi de orgă veche, într-o biserică părăsită. Sunt plin de harismă ca într-un ospăţ bahic. La fiecare notă se aprind lumini simultan, iar cand acordul vine ca un desnodamant, lumile rămân aprinse pe moment, ca să pregătească bezna ce urmează. Sunt doborât, totul se sfărâmă în jurul meu, gemurile sparte şi clădirile ruine. Ca apoi, din propria-mi cenuşă să renasc mai plin de viaţă. Cu ruperi de decor, cu lovituri de scenă la tot pasul, această piesă vine ca un duş fierbinte alternat cu apă rece, te căleşte, te oboseşte, deaceea se ascultă la mai multe intensităţi şi doar atunci când eşti în transă. Cum orice creaţie s-a născut pe destrămarea celeilalte, tot aşa apare primăvara ca apoi ciclul să se reia. Ca urmaşii lui Noe după Potop, ne întoarcem la treburile şi meschinăriile noastre, Pământul intră iar în declin. Noi suntem declin, noi suntem un Re diminuat, epuizat la maxim. Iar încep să gesticulez ca un nebun cu furie, totul se sfărâmă în jur, iar bagheta se rupe în două. Melodia asta nu are un început, apare ca taina păcatului în Univers, dintr-o dată se porneşte la vale ca o avalanşă. Te aleargă dar nu te prinde, este blestemul de care eşti bântuit noaptea în vise. Te trezeşti dintr-o dată din infern în rai. Te coboară pe o scală cu fiecare notă şi te ridică, ca apoi să cazi definitiv şi irevocabil pe Pământ. Sunt la podea, îngenunchiat cu frunta pe scânduri umede. Numai Dumnezeu mă poate ridica! Îmi zgâmbâi rana, mai presar puţină sare. Nu e o dramă, e o condiţie, condiţia omului absurd ce se luptă cu Dumnezeu. Se ia la trântă şi îl prinde de călcâi. Nu îl lasă să plece până nu primeşte o Binecuvântare. Acordurile minore mă îmbată, sunt nişte acorduri închise, cu o speranţă interioară mereu orientată spre sine. E ca şi cum îţi ridici mâna dreaptă cu cealaltă mână, ca apoi să cadă amândouă. E ca şi cum un orb călăuzeşte un alt orb spre prăpastie. Nu ne putem ridica prea sus, dar ne putem refula, putem să ne certăm, putem asta da. Putem să sfidăm aceste legi care ne guvernează prin rebeliune sau prin supunere. Să fii, din lipsă de cuvinte mai prejos decât tine însuţi, iar muzica asta face, te ridică, dar nu te poate susţine prea mult timp sus. Îţi pune cârje te propteşte ca pe un beţiv, dar vei cădea iar în mocirlă. Dă cu tine de pământ, apoi te ridică pe braţe suav mai sus. Ca pe un posedat de duhuri rele, mă seacă de toate puterile. Când am senzaţia că am scăpat definitiv de rău, atunci mă trânteşte şi mai puternic. Împreună cu îngerii nevăzuţi strig de trei ori Sfânt. Acest joc tenebros de lumini şi umbre trag de tine în dreapta şi în stânga, aşa cum eşti cu mâinile crucificate. Dar nu, El nu apare nici în tunete, nici în fulgere, nici în focul care mistuie apa. După toate acestea un susur lin şi melodios se aude ca izvorul unui râu de munte. El este blând, vine la tine ca o adiere, ca o frunză ce se leagănă în căderea ei. Vine, dar tu te retragi în peştera ta întunecată, nu poţi privi lumina ce se prevesteşte la capătul tunelului. Primăvara şi frumuseţea unei femei te neliniştesc în aceeaşi măsură. Simetria ca şi dezordine creează confuzie, ca un labirint perfect, ca nişte haine impecabile în care nu te poţi mişca. În noi totul e repulsie. Această piesă ne situează între Cer şi Pământ, între om şi Dumnezeu, între Nimic şi Tot, între Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Fărtatul şi Nefărtatul. Sunt într-o continuă cădere, dar cad spre Ceruri, cad în acest infinit care mă aduce mai aproape de El.

vara la tara

aiurea in tramvai

-Crezi că o să ne amintim cândva de această simplă întâmplare?
-Nu ştiu, tu ce crezi?
-Eu cred că o să îmi amintesc din ce în ce mai multe. Şi ce ar fi fost dacă ar fi fost şi ce va fi până se va sfârşi şi ce nu va mai fi îmi voi aminti…
-Eu prefer să savurez clipa. Nu-mi place să fac tot felul de scenarii… îmi spuse ea oarecum speriată de aceest gând. O privesc în ochi şi am impresia că mă pierd. Dacă ochii sunt oglinda sufletului, cum se zice, atunci această oglindire îmi fură imaginea, mă lasă gol, mă despersonalizează.
-Ei, hai acum, nu fi trist ! am fost eu puţin răutăcioasă… Doar că mi s-a părut bizar ca un străin să îmi ofere biletul lui şi pe deasupra să mă considere iubita sa…
-Nu sunt trist… Sunt foarte fericit şi senin.
-Ba uite, te văd cam abătut. Am putea să bem un ceai fierbinte împreună. E foarte frig afară şi simt nevoia să mă încălzesc. Am putea să o numim prima întâlnire premeditată.
-Îţi dau pluăvarul meu dacă ţi-e frig…
-Multumesc. Dar, nu e nevoie să faci pe eroul!
-Nu trebuie sa te simţi de două ori datoare.
-Da…ai dreptate, m-ai salvat dintr-o situaţie penibilă. O să mă revansez.
-A fost plăcerea mea să fiu de ajutor. Ştiu cum e să rămâi fără bilet, aşa că am făcut abonament.
-Poftim banii pe bilet.
-Mă jigneşti! De ce nu ai compostat banii în valoarea biletului?
-Atunci ce vrei? Mă simt şantajată! spuse ea uşor revoltată.
-Nu. Nu vreau nimic, în cel mai bun caz îmi poţi restitui biletul data viitoare.
-Dar unde să te găsesc?
-Oriunde.
-Cum oriunde?
-Oriunde. Sunt peste tot, călătoresc...Tot am abonament, de ce să nu profit? O călătorie e valoroasă. Cu cât fac mai multe călătorii cu atât sunt mai bogat, recuperez o sumă frumoasă de bani.
-Călătoreşti de unul singur?!? În fine…eu cobor la următoarea. Dacă tot nu ai o destinaţie, poţi coborâ cu mine să-ţi cumpăr biletul pentru cazuri de urgenţă.
-Nu călătoresc de unul singur. Calatoresc cu tine si cu ceilalţi pasageri. Mai e şi baba aia irascibilă care m-a somat să-i cedez locul sub pretextul că e veteran de război. Nu i-am mai zis ca era să-mi pierd piciorul drept în revoluţie…
-Hihih, ştiam eu că eşti un erou …
-Hai să nu exageram. Eram doar în trecere prin piaţă…
-Un erou necunoscut, un accident ?
-Să îţi răspund la intrebare ar însemna să mă consider un erou. Dacă ma refer la ultima parte, da, sunt o întâmplare, dovadă faptul că am apărut accidental în viaţa ta…
-Cum ziceai că te cheama?
-Nu ziceam.
-Atunci îmi poţi spune acum.
-David mă numesc…
-Biletul, vă rog!
-Numai puţin…Cotrobăie printre toate lucrurile din geanta ei imensă, se caută şi în buzunare.
-Cred că nu îl găsesc, nu mai ştiu pe unde l-am pus…Eram sigură că îl am în portofel.
-Vă rog să vă daţi jos.
-Dar eu am compostat biletul, doar că l-am pierdut.
-Dacă l-aţi pierdut, trebuie să plătiţi o amendă.
-Ştiu, doar că nu e…
-Atunci vă rog să vă daţi jos!
-Aaaa..nu nu, domnişoara e cu mine, a uitat biletul la mine.
-Poftiţi, e compostat…
-Şi legitimaţia dumneavoastră de călătorie, vă rog!
-Am abonament.
-Mulţumesc!
-Şi eu vă mulţumesc.
(Urmează staţia Charles De Gaulle)

Spiritul de geniu resemnat la romani sau "Aoleu"

aDa Milea şi plaiul Mioritic românesc

Aoleu viaţă rea,âââ mama ei de mama mea care m-a făcut aşaaa
Mama ei de mama noastrăăă âââ preparată dintr-o coastăăă
Ne-ai dat un picior de plai,ne-ai luat o gură de rai
Aoleu sărmi-ar ochii să nu văd cum fură popii
Şi să cred în ăl de sus şi în cine sus l-a pus.
(jeleşte)
Mama noastră de noi toţi ţară de tâmpiţi şi proşti
Să te-ascunzi de ea nu poţi,nu poţi,nu poţi....
(iar jeleste)

Alături de Rodica,o parodie a cuplului Ceauşist, (o istorie "furată" de pamfletul revoluţionar suprapus peste o lovitură de stat la un semn făcut din ochi, făcut de Gârbaciov Gârbov),"Ceauşescu n-a murit" este o altă melodie cu substrat a Milei,Ada.
"Ceausescu n-a murit,istoria ne-a păcalit,noi suntem vii şi morţii ceauşişti suntem cu toţii."Îl purtăm prin fiecare, în mentalitatea noastră,în şcoala noastră,în blocuri,în fabrici şi uzine,în limba noastră de lemn.Cine a spus că n-avem istorie,ăla e om ne-bun.

Pe acelaş fondal sonor de jale resemnată "Plai Manea",e o altă melodie cu nume propriu ce se transformă într-o "manea" atunci cand acccentul cade irevocabil peste ultima silabă.O baladă cu miros de mici mioritici,grătar şi manele bune. O baladă în Do major.

"Aoleu",nu este o frustrare,ci este prima ezitare atunci când eşti întrebat ce naţie mai eşti şi tu.Nu e un complex de inferioritate,ci un exces de realitate.Sunt romââân şi sunt mâââândru printre atâââtea vocale îîînchise.Stai sub semnul invizibil al categoriei din care faci parte.Te naşti sub acest totem al turmei.

Cum se naşte o paradigma

Vom defini paradigma culturală ca o constelaţie de valori, credinţe şi metode (inclusiv“tehnici” de problematizare) împărtăşite la un moment dat de membrii unei comunităţi.

Sa ne imaginam ca punem 5 maimute inchise intr-o cusca,iar in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se va urca pe scara sa ia banane, vom arunca o galeata cu apa rece pe celelalte care raman jos. Vom observa ca dupa ceva timp, cand o maimuta va incerca sa urce scarile, celelalte o vor opri. Constatam ca dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suie pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.Haideti sa inlocuim o maimuta din cusca cu o maimuta infometata din afara. Primul lucru firesc e sa se urce pe scara, dar cu siguranta va fi trasa inapoi de celelalte si batuta. Observam ca dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. Daca inlocuim a doua maimuta se intampla la fel. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Schimbam a treia maimuta si lucrurile se repetata. Al patrulea si in fine al cincelea adopta acelas comportament. In final, observam ca am ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.Daca ar fi fost posibil sa intrebam maimutele de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost: "Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."

Bineinteles ca in experimentul nostru nu poate fi vorba de un reflex neconditionat ca in cazul cainelui lui Pavlov.Ci,este un proces de socializare cristalizat in timp.Tot asa se formeaza si prejudecatile noastre,opiniile,mentalitatile,credintele cu privire la celalalt.O paradigma poate fi ritualul din biserici.Il facem ca niste maimute sub pretextul tainelor nerevelate,dar am uitat insemnatatea lor,am uitat originile si simbolistica.

A fost o data un Imparat care avea niste gradini cu flori nemaipomenite.Ca trecatorii sa nu rupa aceste monumente ale naturii,Imparatul din poveste a angajat o garnizoana sa le pazeasca.A venit primavara,apoi vara,vremea a trecut si o data cu ea si iernile geroase.Imparatul nostru a murit,florile s-au ofilit,dar zi de zi garnizoana era la datorie,acelas ritual de primire-predare.A venit alt Imparat si plimbandu-se plictisit prin gradinile sale a observat aceasta paradigma.I-a intrebat pe cei care pazeau acum niste maracini de ce fac asta zi de zi"Nu stim,lucrurile intodeauna au fost asa aici..."au raspuns ei.

imagini suprarealiste

stanga dreapta
rahela estera
centru hihihi
picior peste picior
vrajitoarea din oz



asezare aleatorie
pisica serioasa
noroi si fundite
invazia carabusului
mamaie zgarcita
prune coapte
toamna-iarna
fotograf burtos
turta dulce

Nu da foc Romei ca sa scrii poezii !!!

Un lucru care a ramas in istorie ca o nebunie se leaga de acest nume,faptul ca Nero a dat foc Romei ca sa il inspire in poemele sale.

Astfel,daca Nichita Stanescu este creat in catre de catre Galateea,atunci Nero nu este decat produsul Romei.Ea i-a conferit notorietate,l-a definit ca Imparat si l-a inzestrat cu puteri absolute.Asadar tot ea e cea care il poate defini ca spirit creator.Roma insa nu mai reprezenta nici o noutate,ea are nevoie de un impuls pentru a regenera in lirismul creator.

Imparatul Nero nu mai devine Creator,ci astfel este creat.El nu faptuieste,ci este doar un simplu slujitor la portile Romei,un scrib,un observator.Diferenta dintre Roma si Galateea este aceea ca Roma se bazeaza pe destramare,a doua pe zidire.Putem sa cream prin distrugere,in partea negativa sau sa cream prin adaos in partea pozitiva.

Cand acest pozitiv ne copleseste avem nevoie de un plus de drama in viata noastra...O drama care sa ne puna in evidenta prin absenta noastra,prin ceea ce am fost,prin lipsa noastra din lume.Pentru ca maretia Romei nu se resimte decat in absenta ei,la fel cum dragostea este mai apreciata abia dupa ce o pirzi...


Greseala de care se face vinovat Nero este ca literaturizeaza viata.E alegera fiecaruia in ce sens isi va crea Suprema Opera.Doar ca numai una e autentica,cealata nu este decat o lectura,un cliseu,o arta falsa,o imitatie,lipsa autenticitatii.Primul caz este un exemplu de gandire pesimista,al doilea nu exemplu de gandire optimista.

De multe ori am impresia ca traim ca sa avem ce povesti,facem poze ca sa avem dovada propriei destramari,cine am fost,cine suntem...si in final ne despartim ca sa avem certitudinea ca am iubit.Este ca si cum viata ar trece prin noi,ca si cum dragostea ne exploateaza pe noi,acestia sunt oamenii destinului.Autentic este doar cel care trece prin viata fara sa o impodobeasca,fara sa ii dea foc si fara sa stinga focul care vine din interior.

Problema e ca avem nevoie de apreciere,iar aceasta apreciere este pe masura noastra doar atunci cand obiectul apreciat lipseste,se destrama,piere.Nero nu este decat dorinta disperata de a fi apreciat,de a fi recunoscut ca poet autentic,dovada ca nu ii cunoasatem faimoas opera lirica.

in definitiv... nu exista ratare

Sunt doua categorii de oameni in lumea aceasta:oportunisti si ratati.Nimeni nu vrea sa creada ca e ratat.Filmul meu vorbeste despre marile sperante care se destrama pe drumul implinirii.Tot ce ramane din aceste iluzii nu e decat satisfactia ca ai incercat.Te intorci in camera ta,regasesti locul neschimbat dupa o absenta indelungata,iti dai seama ca decorul e la fel,doar ca tu ai avansat prea mult si intre timp te-ai schimbat.Arunci valiza intr-un colt si cazi cu capul intre perne.Ca o ironie a vietii, prima incercare de sinucidere a fost un esec,iar acum bunica ta are grija sa nu lase metale in jurul tau,nici macar pentru barbierit.

Sa fim onesti,cati dintre noi ofteaza la un happyend,stiind ca apoi va aprinde lumina si va reveni la adevaratu scenariu,cel al propriei vieti?Apoi cati dintre noi dupa ce au vazut o drama nu continua finalul in mintea lui ?Si parca viata noastra nu are un sfarsit,mereu asteptam acel moment,climaxul fericirii,punctul culminant si apoi desnodamantul care nu vine...

Poate ca nu ai ajuns Presedintele Americii,poate ca nu ai ajuns un star de cinema,poate ca afacerea s-a dovedit falimentara,poate ca ai pierdut toti banii la bursa din cauza crizei financiare,dar....Ti-ai dat seama ca esti cel mai iubit tata,ca esti cel mai stimat vecin de pe scara,ca singurii ratati care conteaza pentru tine sunt prietenii cu care bei,familia cu care imparti grijile pentru ziua de maine.Iti dai seama ca in definitiv nu exista ratareeeee.Ca tot ceea ce va ramane dupa tine nu e cariera,nu sunt nici banii,nici faima,ci doar acei omuleti care iti sunt copie fidela...

Toata viata a functionat pe un sistem de iluzii.Numai dupa ce iti accepti propria iluzie,propria destramare esti cu adevarat vindecat.Numai dupa ce iti cunosti limitele devii tu,cel-ce-esti.Si apoi te inunda un ocean de pace.Fata ti se insenineaza si iti dai seama ca esti cel mai fericit ratat.Ca te simti bine asa cum esti,ca esti un oportunist pentru ca nimeni nu cunoaste acel nimb de maretie:"nastereadinou".

Criza economica,o profetie implinita!

Ştiu,titlul sună a bestseller,un afiş ce iţi promite ”Noul Ierusalim”la un preţ ieftin.Probabil că acest divertisment puternic mediatizat ne-a făcut pe noi,oamenii,mai solidari.Criza economică nu are graniţe şi nici preferinţe rasiale,vor spune cei mai pricepuţi PRişti;efectele globalizarii,vor conchide scepticii.

Consecintele imediate le stim:bani mai putini in buzunarele noastre,credite mai greu de obtinut,mai putine cumparaturi,mai multe riscuri asumate de investitori.Dar care sunt consecintele pe termen lung,intr-un plan ideologico-politic?Cum influenteza criza economica politica de mai tarziu a statelor puternic industrializate?Va fi ea oare o scuza sufficient de puternicca pentru o justificare a “masurilor” luate de guverne?Se mai poate vorbi de o libertate individuala cand majoritatea oamenilor sunt vanduti,indatorati?(ma refer aici la americanul de rand).

Ca sa raspundem la aceste intrebari,trebuie sa analizam germenii care au declansat acest colaps.Poate ca problema nu e atat de grava,insa e vadit ca se vrea o stare de criza,un fel de asediu economic,o agitatie browniana.Ideologia celor mai multe politici guvernamentale e usor de intuit:Consum=productie=profit.Si CUM se ajunge la aceasta ecuatie?Simplu.Prin credite bancare,prin incurajarea indivizilor sa consume cat mai mult,sa isi cumpere case pe care sa le plateasca intr-o viata,intr-o alta viata.Apoi chiar si copiii lor sa se nasca datori,vorba aia,pacatul stramosesc se spala o data cu botezul,dar de datorii nu scapi nici mort.

Sa luam un exemplu.Mananci mai multa ciocolata,fabrica de ciocolata produce mai mult,in urma productiei va avea un profit mai mare.Astfel tu contribui la economia de piata.Totul pare logic,doar ca bunul simt imi spune ca acolo unde e profit,cineva trebuie sa plateasca.Acel “cineva” nu este decat simplul consummator care in loc sa pastreze banii sub saltea,ii da pe ciocolata.Veti spune ca fabrica de ciocolata va investi mai mult si mai mult.Adevarat,dar nu reprezinta o crestere economica reala,pentru ca acel consummator va fi mai sarac cu o ciocolata,iar pentru a doua ciocolata poate se va imprumuta,sa nu mai spunem ca a treia ciocolata nu va mai exista.Oricum,investitia va acoperi la un moment dat cererea.Daca nu dadea banii pe acel produs,avea economii ,modeste,dar care in timp puteau fi subbstantiale.Nu e logica avarului.Doar ca mitul conform caruia “consumi mai mult, traiesti mai bine” cade.Acel consumator fidel va creste doar productia de ciocolata,nu si nivelul lui de trai prin simplu capriciu satisfacut.Astfel,piramida se inverseaza :consum
Asa s-a intamplat si cu criza ipotecara.Omenii au fost incurajati sa cumpere case pe care nu le puteau duce in spate.Prin asta au contriubit la industria imobiliara.Cei care aveau comenzi in constructii au contribuit la randul lor la dezvoltarea industriei de masini si utilaje grele si tot asa cercul vicios s-a extins .Este o economie artificiala,falsa si nu se bazeaza deloc pe principiile liberale.Formele nu se suprapun peste fond.(aici " fond" poate suferii o extensie cu sensul de fonduri,un paronim adaptat la realitata actual)O economie dirijiata,a unui stat interventionist,chiar daca alegerea apartine fiecarui individ.Cu alte cuvinte,consuma tu ce nu e strict necesar,ca sa aibe si fratele tau mai mic de lucru.Ce alegi,alba sau neagra?(oricum ambele sunt ale noastre).
Nu puteam sa consumam mai mult decat ne tin burtile,mai mult decat masura hainelor,pentru ca vom ajunge sa fim sclavii propriilor vicii,iar din acest cerc nu vom putea iesi,vom merge ca doi ologi ce se mandresc ca impreuna au o pereche de bocanci.

Mai este un principiu al “pietei libere” prost inteleasa.Sa presupunem ca un spic de grau are 80 de boabe.Fermierul produce 160 de boabe de grau pe an.Prin retehnologizare se va ajunge la 4 culturi de grau pe an,adica 320 de boabe.Cu mult peste cererea pietei.Ce se intampla atunci cu fermierii?Ca sa nu isi piarda indeletnicirea,va trebuie sa distruga cele 2 recolte din 4. (In cel mai rau caz,fermierul va trebui sa se intoarca la sapa de lemn,pentru ca masinile in loc sa faca din el un sofer,va face un somer,la fel ca in cazul Revolutiei Industriale).Pretul graului va reveni la normal si astfel se depasete criza supraproductiei.HaHa,ce chestier inteligenta, vor spune unii.Dar eu zic,ce prostie!Sa presupunem ca joc fotbal si sparg geamul din fata scolii.Astfel,ii dau de lucru geamgiului,geamgiul are mai multi bani sa isi cumpere provizii pentru la iarna din recolta de grau a fermierului .Toti sunt fericiti.Intrebarea fireasca,de ce nu sparg in fiecare zi cate un geam?Aceasta este logica castigului prin pierdere a celor mai multe democartii.Azi pierd eu,maine pierzi tu si la toti o sa ne fie bine cu cat pierdem mai mult.
Un alt truc gasit de guvernatori pentru mentinera pretului:cumpara graul de la fermieri la un pret “decent” si il pastreze in hambare,ori le da subventi pentru a nu produce.Nu se pune problema asta in Romania,doar ca la noi fondurile nerambursabile sunt plasate in ramuri neprofitabile doar pentru a se mentine “agricultura”,o cauza nobila ce pledeaza in favoarea taranului.

O alta greseala “socialista” in economiile “capitaliste”:De curand am fost in Bulgaria.Am trecut granita pe la Giurgiu-Ruse.Acel pod peste Dunare “solicita” o taxa de numai 10 euro.Zilnic trec sute de masini.Sute ori zecimale rezulta mii de euro.Intr-un an se poate ajunge la milioane si sa nu mai punem rovinieta de 30 de euro.Justificare e simpla.Pentru pastrarea si conosolidarea podului.Initiativa pare buna.Cu cei zece euro am hranit o familie cu 4 suflete,al carui tata lucreaza la consolidarea podului.Nu stiu cati astfel de tati sunt in Giurgiu.Intrebarea e daca reprezinta un ajutor real,sau o mana se spala pe alta?Ca in mitul lui Sisif,acel parinte este obligat sa care o piatra pana in varful dealului,ca apoi sa se rostogoleasca in vale. Si toata aceasta munca sa fie platita de catre stat.Da,statul e asa de bun.Statul te indeamna la stat.Dar statul cine il plateste?Statul sunt eu,sau o parte din stat…
Iar daca nu ne ia banii pe fata,atunci ii vom simti in inflatie si cresterea preturilor.Pentru ca inflatia nu e altceva decat un impozit,o politica macroeconomica.

Ce e inflatia?Guvernul,cumpara 3 suluri de hartie igienica.Le duce la tiparit,scoate multe bancnote de un leu.Cu acesti bani il plateste pe Gogu de la drumuri si poduri,muncitor calificat cu vechime.Ca sa transformi hartia igienica intr-o valoare mai mult decat o hartie igienica,tebuie sa iei cateva unitati monetare de la celelalte banconte.Astfel,cu mai multi lei ajungi sa cumperi propria hartie igienica.Cu alte cuvinte,primesti mai multi bani,dar scoti mai multi bani din buzunar.Nimic rau pana aici,doar ca acesti bani nu sunt uniform distribuiti,ci doar Gogu va cumpara suficienta hartie igienica.Asta e inflatia,pentru omul de rand,pe intelesul fiecaruia.Culmea inflatiei:Sa valoreze mai mult hartia igienica decat banconta tiparita.
Revenind la criza financiara,prin "rascumpararea" bancilor puterea statului va juca un rol din ce in ce mai important.Actorii nonpolitici,marile concerne industirale,omg-urile,bancile indepedente,nu vor mai avea aceeasi presiune aspura guvernelor.

Inainte de Primul Razboi Mondial,majoritatea statelor aveau masa monetara acoperita in aur.Senzatia ca daca posezi mai multi bani esti mai bogat duce la sinucidere.Intr-un final iti dai seama ca ai strans niste hartii care s-au devalorizat,ca tiparirea lor costa mai mult decat valoarean intriseca,( inscrisa pe fata-verso).Probabil ca ti-ai blocat banii in investitii imobiliare.Dar si ele s-au devalorizat datorita cererii artificiale,voit ingrasate,dopate de cate guverne,finantate si refinantate,falimentare.Daca te-ai multumit sa-ti tii banii in banca,iar din lipsa de lichiditati banca a dat faliment,o poti lua iar de la capat,de la sapa de lemn.Singura investitie pe termen lung ramane un loc de veci.Nu vreau sa fiu pesmist,ci vreau doar sa atrag atentia ca nimic nu e vesnic.Poate ar trebui sa ne intoarcem la intelepcinea din popor.Sa nu mai privim ca demodati si rigizi pe cei care nu s-au imprumutat la banca.

Nu am solutii,nu stiu care va fi planul,dar imi dau seama ca de mult era asteptata aceasta criza.Nu ne surprinde,totul pare logic,dar nu si legitim.Ne multumim sa intelegem fenomenul,sa observam efectele,dar nu ne intrebam care sunt cauzele,de ce s-a ajuns aici si unde ne vom indrepta?Niciodata lumea nu a cunoscut atata libertate.Nu este oare aceasta indiferenta pretul propriei comoditati?
Din istorie am invatat ca in situatiile de criza s-a instalat cel mai usor despotismul.Oamenii au fost dispusi sa isi vanda libertatea pentru un pic de stabilitate emotionala,financiara,etc.Un compromis ar putea face din noi niste subiecti docili.Suntem depedenti de comfort si asta ne ucide,nu putem da inapoi.

Intr-o viata ascunsa,intr-un loc sfant, unboț cu ochi...

Zambesc atunci cand sunt furios si rad atunci cand ma dispretuiti.Dar stiu ce e gresit ,deasemenea stiu care e binele si as muri pentru voi.Fac ce trebuie sa fac sa va am inapoi…Fratele meu,sora mea,tatal meu si mama mea,nu ma faceti sa plang,nimeni nu saruta oamenii pe strada,niciodata trecand.Si cand noaptea va fi apasatoare,uitarea nemuritoare, pe pamantul meu pustiu ,umbra vestejita a nucului,asezat in leaganul gandurilor va voi purta cu mine.Am vazut Lumea,se misca atat de repede si trecea pe langa mine fara sa ma observe .Am vazut soarele dimineata se greaba sa apuna si am izbucnit in plans de dor...Te-am vazut copil,te jucai in nisip, si am trecut mai departe…Am inchis ochii sa te mai pastrez o clipla,intr-o viata amintita,ascunsa de ochiul lumii detasat si rece.

Tacerea apasatoare ,ceaiul aburind printre suspine,mana ta pe fruntea mea fierbinte,aspirina din 6 in 6 ore si frectia inainte de culcare.Dar sunt mereu singur,iar inima mea plange dupa colt,intr-o viata ascunsa…Si sunt atat de mare incat nu mai pot plange in bratele tale,hainele mele prea mici,iar patul vostru putin incapator atunci cand visele devin cosmaruri.Strange-ma tare in brate fratele meu,spune-mi ca nimic nu s-a schimbat,ca tata ma asteapta ca pe un fiu risipitor,iar mama imi coase fular.Dar trebuie sa fac ce e de facut ,pentru ca stiu ca niciodata timpul nu se intoarce,chiar daca as da ceasul inapoi.

Dumnezeu stie ca nu e asa simplu sa vorbesc,pentu dragostea ce o port pentru voi,pentru noptile sterile cand nu sunteti langa mine.Si stiu ca si voi intr-o viata ascunsa,intr-un pat uitat de timp si vreme,printre haine roase de molii,in diminetile ploioase,buretele plin de lacrimi il stoarceti…Si imi e atata dor, atat de mult… si nu incetez sa va port,intr-un gand ascuns,cand stau jos si cand ma ridic…

Dragostea voastra ma coplesteste,imi ridic ochii spre cer,de unde imi va veni izbavirea?Ai deschis gura ca sa imi vorbesti,dar n-am reusit sa inteleg pe moment…iar momentul s-a dus...Mereu singur. In liniste inima plange,ochii impaienjentii ,iar buzele simt gustul sarat al lacrimilor de dor.Cine ti-a dat puterea de a ma naste?Si cine rabdarea de ma purta in brate?Nu e simplu ca o parte din mine sa se ofileasca,nu e simplu sa trec peste tot neajunsul de a ma fi nascut in cea mai imposibila Lume. Cand sunt parasit de toti,cand febra nu-mi da sansa la viata voi sunteti langa mine,cand prietenii se risipesc si toti se scuza, voi sunteti cu mine !

Aduna-ma in jurul tau si citeste-mi povesti nemuritoare inainte sa adodrm.O sa iti simt iar mirosul trudei de dupa zi,o sa imbrac iar hainele de doua-trei ori incapatoare.O sa ma fac mic,o sa ma ghemuiesc,iar inainte ca totul sa se termine voi adormi.Si va rog nu ma treziti,pentru ca moartea e un somn dulce si doar uitarea plange.Dumnezeu s-a pogorat din cer prin voi ,iar daca dragostea exista,voi sunteti singura dovada.Saru’mana tatal meu,saru’mana mama mea…

301

stau.nu multumesc,nu fumez...dar imi place sa ard chibrite...in schimb mirosul de sulf imi desfunda narile.da ,asa e,caracterizez oamenii dupa miros.ce te face sa crezi ca sunt minimalist?vrei si tu sa incerci?mai incearca o data.le pastram pentru mai tarziu?...O sa se faca frig.Sigur?Bine.Nu,eu sunt ok .Multumesc.nu ma plictisesc,gandesc.privesc oamenii.imi place sa privesc.vrei sa stai jos? eu o sa mai raman putin...bine,atunci mai vorbim.

Omul cu gasca sub brat

Dragul meu prieten,Ovidiu.Haidem sa vorbim despre Iosua.Haidem sa ne imaginam ca acel Bucurestean pletos, adeseori apostrofat, ar trece printre noi.Oare l-am suporta?Nu ne-am simti jigniti(fiind prietenul nostru cu care am batut mingea in fata blocului) atunci cand ar sta pe jos cu cersetorii din Piata Romana?Ne-am preface ca nu-l cunoastem?Daca el ar fi un calator ca si noi,daca s-ar sui in RATB si s-ar ridica de pe scaun sa stau Eu jos,daca ar umbla descult pe strazi fierbinti pentru ca tocmai si-a oferit sandalele unui muribund,cum ne-am simti?Poate ca intr-o lume a contrastelor suntem mai imbracati ca oricand,mai sanatosi decat altii si mai bogati decat saracii,dar nu ne dam seama ca suntem bolnavi, orbi si goi.

Nu-i asa ca e suficient sa fii altfel ca lumea sa te priveasca cu dispret si suspiciune,cu retinere te masoara din crestet pana in picioare.TU mi-ai spus ca noi nu suportam prea mult adevar,nici prea multa lumina deaceea ne acoperim ochii cand privim soarele.Ai dreptate cans spui ca oaenii isi dau coate in semn de impreuna simtire atunci cand sunt animati de acelasi gand, acelasi tel ,acelasi gust .Se simt insa amenintati cand din aceasta masa omogena si gelatinoasa ies la suprafata indivizi. Pentru ca tot ce e diferit ne sperie,este privit ca un potential pericol.Nu vrem sa fim deranjati din confortul nostru spiritual,instinctul de conservare ne face solidari in fata schimbarilor.Individul este o mutatie a speciei.

Daca Iosua ar fi avut un nume contemporan,cu siguranta l-am fi rastignit a doua oara.Ar fi fostprivit ca un pericol universal,un terorist cu acte.Spune-mi,cine este acest om de vine sa ne dea noua exemplu?Cum isi permite sa ia ambalajul de pe jos in urma mea?Dar cine se crede el de atunci cand ii dau o palma sa intoarca si obrazul celalalt?Nu crezi ca e cam incapatanat?De ce tace cand il lovesc?Face pe interesantul?E orgolios?Lasa ca il tund eu ca sa nu se mai creada atat de particular,un nazireu!Un eretic ce vine sa ne strice ordinea seculara...linistea si pacea patriarhala.Daca Dumnezeu ar avea un nume,care ar trebui sa fie acela?

Nu stiu de ce mi-l imaginezi pe Iosua mut.Poate ca doar faptele vorbesc...Nu stiu nici de ce Iosua umbla mereu cu gasca sub brat.Poate ca e singurl prieten care i-a ramas.Habar n-am de ce mereu il vad in locuri rau famate.Poate ca in Ferentari nu il alearga cainii.Ideea e ca l-am vazut o data la biserica si nu mi-a venit sa cred.Mi-a zambit si a scos limba la mine,eram un biet copil...am inceput sa rad.Din cauza mea l-au scos in strada.Un sofer s-a dat jos din Mercedes sa il invete codul rutier.A fost atat de zelos incat si-a lustruit pantofii in coastele lui.Intr-o zi l-am vazut ca dormea in catacombele de sub Cotroceni...de atunci nu am mai auzit nimic de el...

Cum am devenit turist in orasul meu

Cum am devenit turist în oraşul meu?Păi sincer să fiu,mereu m-am simţit cam străin de acest loc,iar când mi se părea atât de familiar, era pentru că îl ignoram total.M-am născut în Curtea de Argeş,un orăşel de aproximativ 35 000 de locuitori,undeva în Podiul Getic,aproape de lanţul Carpatic Făgăraş.Nu am ferestre spre nord,dar cu siguranţă se văd vârfurile munţilor Ghitu,Frunţi şi Berzunti ,care stau gata să săra în aer la o eventuală fisură a Barajului Vidraru.Aveţi răbdare,o să ajungem să facem şi bunggejumping ,că tot veni vorba,acest baraj are o inaltime de 166 de metri şi o rampă de lansare.Există un lift din sticlă pentru cei care vor să viziteze uzină de sub pământ,o capodoperă a tehnologiei.Se spune că sunt peşti uriaşi,dar voi nu trebuie să va lăsaţi intimidaţi.

O să ne lăsăm duşi de val într-un maraton Hippiot umblând pe străzi şi uliţe hai-hui,iar abia la sfârşitul drumului o să vă spun cum am ajuns aici. Ca să porniţi la drum cu mine,nu trebuie decât să citiţi mai departe,aşa că vorba aia:keep going!

Vă daţi seama ce orientare poate face un dezorientat,un pierdut în spaţiu,un ideatic,un visaitor,un indiferent prin excelentă.Opreau nemţii cu rulotele şi mă întrebau unde e "Monastery Curtea de Arges", iar eu le arătam cu degetul.Aveam dreptate,era undeva în faţă,că doar nu-i puteam întoarce din drum,nu sunt superstiţios,dar nu e frumos...Când eram mic credeam că aici la Curtea de Argeş este capătul lumii.Aici,într-o Gara Domnească veche de peste 100 de ani trenurile vin şi pleacă,dar niciodată nu se duc mai departe,pentru că e capăt de linie.Aici este sfârşitul lumii pentru universul copilăriei mele.Mai departe sunt munţii înzăpeziţi până în dinţi,iar cine atinge orizontul o să-l gâdile pe Dumnezeu în talpa piciorului.

Dar să revenim cu picioarele pe pământ.Nu vreau să ajungem atât de departe.Un călător nu este doar un plimbăreţ visitor,romantic.Un călător poate încremeni ca o statuie în fotoliu său,el oricum trece...trece prin timp,trece prin viaţă şi prin moarte în definitiv.Deasemenea tu ce navighezi pe internet călătoreşti o data cu mine,dar nu în acelaşi timp,dus de cuvinte,dar nu de membrele inferioare.În concluzie,toţi călătorim pe acest pământ,iar când te mişti mai repede realizezi cât de efemer eşti .Toţi călătorim,dar puţini ne oprim.Nu ne mai oprim să vedem lucrurile cu adevărat importante,trecem pe lângă cimitir şi ni se pare străin,fugim,trecem pe lângă Biserici vechi de secole şi le considerăm nişte ruine,trecem pe lângă Spitale şi ne speriem de ele.

Dar poate că problema este greşit pusă,poate că noi nu trecem ,poate că viaţa trece prin noi.Toate aceste obstacole,aceste clădiri să fie puse în faţa noastră iar la nevoie să umblăm de la bar la spital,de la spital la cimitir,ca să realizăm şi noi ceva:că am fost doar un pion pe o o tablă de şah,iar moartea ne-a făcut mat.Să nu-mi spuneţi că nu aţi auzit de cuvântul TREBUIE!Trebuie şcoală ,trebuie înveţi,trebuie citeşti,trebuie lucrezi,trebuie căsătoreşti,trebuie masina,trebuie mare,trebuie trebuie copii,trebuie biserică,trebuie analize,trebuie efort,trebuie putin,trebuie pastilele şi într-un final trebuie să şi mori.Vezi,viaţa te consumă,viaţa trece prin tine pentru că a€œasa trebuie”,iar tu nu i te poţi substrage decât atunci când îi vii în întâmpinare,când te opreşti din fuga ta nebună.Nu vreau să spun că nu trebuie să faci ceea ce e de făcut...Trebuie,necesar, se cere!Iată esenţa vieţii.Nu-ţi spun ce trebuie să faci,dar îţi pot spune ce nu trebuie sau ce nu îţi recomand:

Turistul ideal nu are bagaj şi nu se pozează în faţa statuilor.Turistul ideal nu merge în şir indian şi se ţine de mână ca să nu se piardă singur.Un turist nu trebuie să călătorească ca să vadă cât mai multe înainte de moarte,ca să spună într-un final:am trecut prin viaţă ca gâsca prin apă şi ochiul meu a ajuns la saturaţie.Un turist adevărat nu călătoreşte în disperarea lui de a face cât mai multe poze ca să abia ce arată nepoţilor,să se laude cu realizările lui.El trece munţii în linişte ,abătut cu pasul greoi pentru că ştie că drumul acesta ireversibil nu duce nicăieri.

El nu se ghidează după acul busolei,el e împotriva timpului,împotriva vremii şi nu poartă ceas la mână,nu se opreşte când fulgeră şi tună.Dar se opreşte în loc odată cu Biserica din piatră,şterge praful din prag şi păşeşte în ilo tempore cum zic latinii,cândva,demult,în afara timpului.El este veşnic,iar pasul capăt greutate devenind plin de simboluri şi mituri.Un turist adevărat nu caută jungle virgine,ci el recuperează trecutul ca un antropolog,el redescoperă timpul pierdut,ci nu spaţiul steril.Un turist adevărat se întoarce în satul natal şi îşi vizitează străbunicii printre cruci,nu în salonele de plasare din parcul auto,nu jertfeşte pui pe grătare
şi nu pune ambalajele în pom ca să nu le arunce pe jos.Un trurist adevărat rămâne extaziat în faţa manechinului anonim din vitrine,admiră forma bulevardului şi nu calcă decât pe pavelele roşii evitându-le pe cele roz.El nu se opreşte în faţă la Shaworma, nu se ajeaza pe scaunul celor batjocoritori şi nu-şi scoate hainele de sărbătoare la plimbare[...]

M-am oprit la fiecare intersecţie şi am admirat semnele de circulaţie,acolo unde era sens unic am notat ,la capătul fiecărei străzi interzise,ibidem.Mi s-a dat şansa să fiu un artist,un creator prin excelentă,deşi lucrurile existau înainte de mine şi fără să ţină cont de ceea ce sunt sau de cine sunt eu. Le-am pus în valoare,le-am scos la suprafaţa,am redus totul la scală microscopica şi am lăsat să se vadă punctele de interes general: hoteluri ,moteluri, farmacii, biserici, spitale, monumente, statui,sex(câtă atenţie)stadioane, şcoli, licee ,zone de agreement,etc.O să te conduc în drumul tău prin sudul ţării,pentru că eu o să-ţi desenez traseul,iar dacă te vei rătăci,o să ai pe cine să înjuri...doar aşa vei devein un Dadaist,un turist în adevăratul sens al cuvântului.

A trebuit sa vina Didi...Didi a fost profesor la liceul de arte plastice din Rm.Valcea,prieten bun cu Teo.Mi-a pus un gps in mana,m-a invatat cateva taine ale abrevierilor si mi-a spus ca o sa ma descurc. Cam asa a pornit initierea mea in turismul din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic.Si cum puteam sa debutez in plina glorie decat in orasul meu natal.Am inceput cu strada mea(care pe vechile harti nu figureaza)Ion Luca Caragiale.Cam asta fac eu,upgradez hartile cu strazi necunoscute si ma opresc in fata monumentelor ca sa le punctez.E frumos sa faci pe turistul si sa mai fi si platit si pe deasupra sa ai rezervorul cu benzina plin.Cred ca e un job care mi se potriveste.Am uitat sa ma prezint,sunt Mihaila David,lucrez pentru Sistemul de Navigatie prin Satelit Mio si am nevoie de planul orasului tau.Voi veni pe strada ta...tra la la la...

jurnalul unei nopti de vara

Ca să treci de ispita paginii albe,nu trebuie să te laşi sedus de originalitate.Cred că originalitatea răpeşte acea stare pură a expresivităţii sufleteşti,originalitatea îţi reflectează imaginea ca într-o olginda(cu toţii ştim că este o imagine întoarsă pe dos).Deaceea, am numit acest început de pagină,simplu şi la subiect. Dus pe baza fluxului involuntar al memoriei ca un peste mort.Nu că n-aş avea coloană vertebrală,ştiu ce vreau ,dar dorinţa se ţine după mine ca femeia după barbat,mereu e în urma mea şi eu alerg după ea...

V-am spus,nu am pretenţia originalitatii,iar pentru că v-am pregătit sufficient pentru un plictis îndelungat,am să vă spun ce am făcut azi.Vreţi să ştiţi? S unt într-o cameră cu 9 suflete,într-o şcoală dintr-un sat de munte.E noapte,dormim pe saltelele din sala de sport.E ca şi cum destinul ne-a adus pe toţi în acest colţ de lume,uitat de timp şi vreme.Nu o să descriu atomosefera,înţeleg pe cei care dau paginile pline de descrieri ale romanelor ruseşti.

E mai interesant să scrii aşa la cald.Ecranul meu e plin de viaţă,la modul propriu,lumina pc-ului atrage tot felu de gângănii bezmetice.Mă uimeşte setea lor de cunoastere”...şi în acelaşi timp mă dispera gândul ca noi bâjbâim la fel după addevar ca muştele ce se izbesc de monitor în dragostea lor pt lumină.Unde vor să ajungă?Dincolo?Dincolo de cuvinte.Lumina e o stare de fapt,lumina e compactă,trebuie să o privim ca pe un întreg nu ca pe o substanţă în care ne scaldam şi ne simţim pe deplin satisfăcuţi.Acelas destin asemănător musculitei de oţet să îl avem şi noi?Imaginea această vine însoţită/ataşată unui ocean de bere ce îşi vărsa spuma la maluri o data cu beţivii săi.

Cred totuşi că salvez,îmi plăce uneori să mă recitesc.Mulţumesc!Există şi un termen de valabilitate,aşa că tot ce spun acum se înmulţeşte cu unu în moment ce tastez,mâine totul va pare vid,zero,fără nici un rost,valoarea documentului,pe când prezentul are o importantă vitală...

Nichita Stănescu scria poezii în stări mai puţin recomandate minorilor,atunci inspiraţia era la cote maxime,Eu sunt foarte lucid,nu simt nevoia să vă spun asta pentru că mă ştiu cu muşca pe cacciula,ci petru ca luciditatea te induce într-o altă formă de beţie,a cuvintelor...

Vreau să revin totuşi la subiect...Citeam până acuma’(10min)Emil Cioran,pe culmile disperării într-un spaţiu total inadecvat.(Dacă ar afla răposatul,şi-ar simţi carnea neputincioasă tare jignită)Aici miroase a picioare.Dar tocmai ceest mediu mă izolează şi mai mult în singurătate.Paradoxal,în singurătatea mă regăsesc,iar într-o mare de imbecili,îmi dau seamă cât de particular şi izolat sunt.

Ce musculiţe insistente,nu se sautra de lumina ,deşi lumina e fatală pt ele.Sunt atrase de ea ca prada hipnotizată de ochiul şarpelui.

Da,sunt într-o cameră oarecare,dintr-un nu ştiu care sat,într-o nu ştiu care ţara, pe o saltea şi laptopul în faţa mea.Am făcut baie în rău pentru ca nu sunt duşuri,dar lucru ăsta e la fel de relevant pt tine că atunci când sufăr de foame pentru copiii din Ugand,Africa Centrală.

Am facut baie in rau si m-am taiat la mana,asta vroiam sa-ti spun.Ei si ce? Păi uite,mi-a curs sânge.Şi?Şi sângele circulă,sngele înseamnă viaţă.Şi?Mai bine las-o baltă că n-ai să ajungi aşa nicăieri...şi o să rămâi în satul tău uitat de timp şi vreme.Am făcut şi poze.Aici toate babele,(pentru că ele au mai rămas,şi cum femeile trăiesc mai mult ca barabtii,va daţi seamă)...lucrează cu Andrelele.Fac pluovare din lâna şi le vând apoi cu 250 de mii bucata.Au mai multe culori pentru cei interesaţi.Şi mai au şi botoşei.Ok.Totul este manual,natural,nu conţine E-uri .Satul forfotă de zgomotul andrelelor,ca într-o manufactură ce înglobează case şi uliţe şi căminul cultural de lângă biserică ...

Mă întrebăm,şi de data asta mai puţin retoric şi cu voce tare,unde vând doamnele pluovarele de lâna?La Paraschiva!Da...la Paraschiva,nu e un răspuns peiorativ,ele au bilete gratuite la tren pt că sunt veterane şi se duc în fiecare an la sfantulita.Apoi ,trebuie să se intrijeasca cineva de spatele enoriaşilor...

Dacă mai scriu mult o să devin atât de familiar cu locul acesta,o să împrumut din spiritul lui fără să vreau,cuvântul o să capete materialitatea spaţiului,o să îl port cu mine în computer şi odată cu asta o să te virusez şi pe tine.Aici vremea vremuieşte şi popa prinde peşte,aici materia pluteşte în formol,şi oamenii se mişcă pe bandă rulantă,aici respiraţia căpăta atributul plumbului.Aici cresc castraveţii în borcan,iar pivniţele sunt pline de lujeri.Aici totul căpătă farmecul unui clovn tragic.Lumea îţi zâmbeşte în ilo tempore,e ca şi cum ţi-ar adduce aminte normele protocolare...Aici oamenii îşi ung încheieturile cu alifii,iar copacii troznesc din articulaţii.


In timp ce tu dormeai

Aş fi vrut să mă vezi cu mâna tăiată,să mă compătimeşti,apoi să îmi dai cu rivanol ,şi după ce nu o să mai fie vată pe mână,să mă bandajezi cu gestul tău graţios ca să nu-mi mai curgă sânge.Eu ma-aş fi văitat uşor,iar tu ai fi luat totul în serios ca şi cum ar fi fost ultima dorinţă.Dacă asta îţi atrăgea atenţia la mmine,mi-aş fi tăiat şi mână cealaltă dintr-o pură întâmplare.Atunci îmi luai ambele mâini în palmele tale,iar eu nu ştiu ce mă făceam...Ca un câine recunoscător,te-aş fi urmat oriunde,ca un bou pe care îl duci la abator,ca etichetă de pe tricou.Tu ai fi fost salvare mea,revelaţia mesianică ,iar gestul tău supreme care mi-ar anula mâinile în fâşii de bandă albă,ar fi fost pentru mine ca mana pentru evrei în pustie...

Te-aş fi aşteptat la uşă când te trezeşti,când te pui jos, când adormi si cand te dezvelesti, când te duci la wc,când îţi dai pantalonii jos,când faci pişu,când te speli pe mâini,când te trezeşti dimineaţă somnoroasă şi ciufulita,când nu ai chef de nimeni şi nimic,când mă iei de urechi,când mă saluţi pe stradă,când îmi ştergi comenturile de pe hi5,când mă cerţi,când mă faci afemeiat şi *********,când arunci cu telefonul în geam,când îl iei în mână şi apoi îl laşi pe pat...în loc să dai send message.

Aş fi putut să fiu păpuşa ta voodo,robinetul de la quveta,clanţa de la uşă,butonul de la laptop,ticăitul de la ceas,picătura chinezească,batista-n parfumata,ciocolata cu rom,găleata de la fântână,dar fără tine nu sunt decât ou fără gălbenuş,vioară fără arcuş,bunic fără nepoţi,tabala fără cretă,sunt că o zi în care n-ai făcut nimic,sunt o zi pierdută...

Fără tine acest sat se duce la culcare înainte de vreme.Ce farmec are o babă în coteţul de găini dacă tu nu eşti aici?Bucuria unui ou descoperit la timp,cana din cui,găleata din garda,moara fără vânt,pălăria de pe cornul vacii,boul şi mingea,pisica şi ghemul,cuibul cu vispi,lampa prăfuită,ardei copţi,porumb fiert...Farmecul poliţiei cicliste,farmecul liliecilor în biserici părăsite,atât de fermecătoare este absenţa ta.

Şi atunci te dau dracu,apoi te dau cu capu de toţi pereţii,şi-ţi mai dau un mesaj de nu te vezi,ca să te înveţi minte,s ştii că nu te iubesc,că pot să mă retrag în mine,la fel cum s-a retras satul acesta din lume,ca o implozie,ca raul din matca,ca entuziasmul laptelui cand fierbe...ca tiganu la mal...Cine esti tu?Cu ce drept îmi răpeşti liniştea patriarahala,eternitatea spaţiului,confortul şi candoarea sfuletului...Eşti o proastă!Mă poate trezi o răceală puternică dintr-o maladie?Ce întrebare fără sens...Este oare adevărat proverbul care spune,cui pe cui se scoate?Este dragostea o boală,sau eu doar bolnavul?Dar tu cine eşti în cazul de faţă?Nu vreau să raccesc,pentru că nu o să îmi aduci cana cu ceai...mi-ar fi greu să dau cu piciorul înapoi într-un ţepuş,şi totuşi mă tăi pt a două oară la mână...

Îmi las mâna în palma ta,sunt moale ca o leguma...melncolic până la patetic,pentru că dragostea te face deosebit de caraghios şi privită din spatele geamului devine de compătimit,jalnică.Acest mototol suferă de nebăgare în seamă,suferă de dor,suferă de tine...Tu mă cerţi,îmi spui să am grijă şi apoi mă pupi să treacă.Mă fac mic,mă ghemuiesc şi promit ca data viitoare o să fiu mai atent...

P.S.Imaginaţi-vă cum ar fi să navigăm pe internet ca într-un muzeu nautic!?Să vedem paginile cât blocurile,şi blogurile cât casele.Să treacă generaţii pe lângă această fereasra încremenită în muşchi şi licheni şi să o descopere doar nişte rătăciţi, bezmetici ca nişte musculiţele de oţet atrase de lumina vitrinelor...

blogguri plangacioase

DA.toate bloggurile sunt plangacioase.Se plang ca nu au suficient spatiu,se plang ca au o limita de cuvinte,se plang ca pamantul incepe sa miroase a stricat.In opinia mea,nu exista decat subiecte tabu,asa ca nu se merita sa scrii despre ceva anume .Totusi,mai bine sa scrii nimicuri ,decat nimic!Atat timp cat ai imaginatie si poti sa vezi lucrurile dintr-un unghi diferit,atat timp cat reusesti sa captezi atentia cititorului,sa-i incanti privirea,sa-i gadili urechile,sa ii flatezi subtil orgoliu,sa il persuadezi fara sa-si dea seama,sa ramana cu o imagine amplificata,sa nu il lasi cu un gust amar ca si-a pierdut timpul pe pagina ta,intr-un final... Nu stiu daca se merita cu adevarat sa scrii despre ceva,asa ca,"Scrieti baieti,scrieti orice,numai scrieti!"

Se obisnuieste ca prima postare sa fie un elogiu,un fel de ars-poetica.Trebuie sa dai o utilitate,chiar daca iluzorie,scrierilor tale.Ca si cum am intrat in Academia Romana,o sa fac si eu acest elogiu spatiului virtual de la periferia internetului.

Am venit sa ma plang in gradina publica,sa protestez impotriva despotismului,pentru ca sunt foarte rebel.Imi vars tot focul ca o gura de canal sparta,plina de reziduri menajere.Pana la urma despre ce se merita sa scrii?O masina a mai poluat cu 202 g CO,o pisica si-a prins coada intr-o cursa de soareci,primul elefant comestibil,Putin pescuieste peste!De ce-a trecut gaina strada?

Nu se poate face filosofie pe felie,in cel mai bun caz iti poti exprima frustrarile,dorintele refulate si alte neimpliniri care te privesc personal.Nimeni nu vrea sa-si umple capul cu problemele tale,lumea e plina de ratati.Asa ca lasa falsele drame existentiale,foloseste mai putini termeni complicati si incearca sa fii util.

Stiu,nu e suficient sa fii doar un index,o pagina de arhiva,un bit intr-un ocean informational,dar daca gasesti ceva care sa intereseze cat mai multi oameni,atunci ai facut ceva bun pentru omenire.Pe cati intereseaza dramele tale?

Depinde ce vrei sa faci,beletristica,un "nobile inutilite",sau sa aduci o contributie reala prin informatia bruta,pura,colturoasa,fara clisee si fara figuri de stil.

Toata aceasta munca e in folosul comunitatii,asa ca tu decizi...sa te ajuti pe tine prin terapia scrisului,sau sa ajuti pe altii prin a posta niste informatii utile.

Ok.Hai sa nu mai facem teoria becului,ci sa trecem la treaba!!Eu unul am decis sa fac o sinteza intre cele doua.Nu pot renunta la filosofie in favoarea stiintei,dar nici nu imi pot satisface setea de cunoastere cu apa de ploaie.

alteritate si identitate

sunt bulversat,mai bine zis speriat.impropriu spus SUNT.de fapt nu stiu daca sunt( cu sensul de EXIST)Stiu,s-au mai intrebat si altii inainte de mine,a fi sau a nu fi.Decartes a ajuns intr-un final la sintagma multumitoare,"ego cugito,cugito ego sum".Nu am pretentia unei gandiri,si mai putin a unei gandiri proprii,asadar ma indoiesc ca sunt.


Ma incearca un fior metafizic,mi-e frica la gandul inexistentei mele.Despre ea pot vorbi cu o arecare certitudine,pentru ca se anunta cu exactitate matematica,inexistenta vine...Ce va fi dincolo?Oare e prea simplu sa accept etica crestina?De ce imploram mereu formule,de ce avem impresia ca cel mai stramt drum e si cel mai sigur?De ce sa nu cred ca a fost un rai,o gradina,un eden si un Dumnezeu?

"Priveste acum si stai vezi boabe-n spic tu ai sa nu te crezi numai un fir un pai?"Cata infatuare in noi.Ne punem sperantele mai mult in stiinta,in propriile puteri.Ce a descoperit lumea de cand exista? Se invarte in jurul cozii ca pamantul in jurul axei sale.Ce-mi dovedeste un computer?Ca sunt atat de destept incat am evoluat,sau ca evolutia mea este un mister pe masura inteligentei?Omule ce stai in lume azi nepasator,priveste acum si stai,vezi boabe-n spic tu ai,sa nu te crezi numai un fir,un pai?


In timp ce mancam,am lasat mintea sa speculeze...am ajuns atat de departe incat m-am speriat cand am revenit.Pentru moment nu am existat.Am fost plecat.Nu am fost eu.Nu in sensul dedublarii,ci in sensul inexistentei,alteritatii.Nu in afara trupului,ci in afara mintii,in afara ratiunii,in afara priceperii.Ce poate fi dincolo de mine?Intrebarea aceasta reprezinta sfarsitul lumii.Eu sunt lumea,lumea e in mine,eu sunt sfarsitul lumii.Nu e nici o revelatie,dar ma intriga sfarsitul lumii.Simt o repulsie fata de orice specie.


Si atunci,ma abandonez intr-un credo religios,ma pun pe genunchi si ma umilesc in fata propriei naturi,in fata lui Dumnezeu.Acel Dumnezeu care pentru un moment m-a aruncat din bratele sale in sus,ca sa ma simt liber...si eu am crezut!si chiar sunt!Vreau inapoi!Ma sperie atata libertate,atat necunoscut,atat neant,atata gol,bezna si intuneric.Vreau inapoi in brate sa te prin de glezna si sa nu-ti mai dau drumul.

Ma intorc...cu cat scriu mai mult,cu atat pierd din intensitatea momentului trait.Nu e o revelatie.Nu am pretentii.Pur si simplu imi imaginez PAmantul pustiu si gol.Imaginea asta ma coplesteste,imi provoaca repulsie.Pamantul nu e vesnic,e chiar mai vulnerabil ca ori cand.Sfarsitul lumii sunt eu,...sau doar continuitatea?In primul caz ar insemna sa fiu David,adica eu,adica nimeni altul,in al doilea caz ar insemna sa pulsez in specie.Pe mine al treila caz ma sperie,Putem fi mai putin decat atat....nu te sperie gandul ca esti o celula?ca ai evoluat?daca admiti ipoteza asta,atunci iti asumi un destin tragic,asa cum ai aparut ,dispari!!!


Eu il vreau pe Dumnezeu inapoi.Il strig incet,caci am ragusit,iar glasul se stinge undeva in noapte.Glasul nu trebuie sa se stinga ca lumina,ci ca sunetul,dar nu mai am cuvinte,ci doar silueta glasului.Vreau sa spun ca doar ideea de glas a ramas pana la urma,In final,glasul nu e decat o sclipire,o ultima dorinta inainte de a trage cortina.Ce dorinta?Dorinta de a fi...Cineva isi bate joc de noi,mi-a spus Estera:face cu mintile noastre ce vrea!


Eu tastez?de ce eu,pentru ca deja a trecut ce am tastat.Sa ma intorc inapoi prin a sterge e un drum fara inceput,ireversibil,o ruta ocolitoare...Asadar exist?Dragostea exista?Moartea exista?Viata exista?Eu exist?Tu existi?Snezatiile exista?Timpul imi scapa....cum pot spune ca exist?Nici macar cand apuc sa ma recitesc nu mai sunt acelasi.Unde sunt eu?Cine sunt eu?Care sunt eu?Unde am ajuns ?Ce am devenit?


Omule ce stai in lume azi nepasator a toate creator, priveste acum si stai,vezi boabe-n spic tu ai,sa nu te crezi numai un fir un pai?...

fidelitate

Ploaie,din baltoace lipsesc broastele.Desi nu ducem lipsa de baltoace in bucuresti...acasa erau broaste...In fine.Aveam parul ud si nu mi se tragea de la ploaie,Tocmai facusem dus in baia comunala de la camin. 6 20 cursul de Relatii Publice.Nu aveam nici o intentie sa ma duc ,dar nu aveam ce face pana la 8.Toti vorbesc despre un farmec aparte al metroului,O sa trecem cu privirea acest interval de timp,mirific,petrecut intre Victoriei si Universitate.Doar asa ajungem in fata cinematografului.

Ma instalez comod in ultimul rand pe ultimul scaun.Un film realist.Regizarul parca facuse o cezariana vietii.Idee e sa nu folosesti anestezice.Viata asa cum e.Lipsita de glorie si de fapte semnificative.Totul trivial,banalitatea cea de toate zilele...te lupti cu gandul infidelitatii.te lasi sedus de aparente.traiesti clipa,urmaresti regretele,esti condamnat la dupa-miezi fertile .Ce e asa special?Faptul ca in viata nu se produce nimic semnificativ,nici o mutatie de la plat,de la linear..

Viata trecuta printr-o anti-lupa.Condesata,vazuta de de sus,in asamblul ei.Anti-drog inseamna sa fii impotriva a tot ceea ce te departeaza de acest realism.Anti-drog inseamna sa fii impotriva oricarei iluzii care iti inseala simturile.Anti-drog inseamna sa fii asa cum esti!Inseamna sa te bucuri de neajunsul de a te naste,sa te bucuri de faptul ca esti capabil sa suferi,sa iti asumi acest destin tragic.Anti-drog = lucid! Luciditata nu ucide voluptatea,ci o sporeste .A fi nu inseamna a simti,ci a alege!Alegi sa fii...

romanta in patru timpi

Eu cred despre mine si va rog frumos
pastrati linistea cand vine vorba
despre ceea ce vreau sa zic in
urmatoarele zilesau poate nopti
sau poate ani lumina de zile
de la '88 in coace si mai departe
de mine devin atat de strain
dar in fine imi vine uneori sa strig
si ma abtin sa nu trezesc vecinii din hibernare.
Dar in fine vorba mea pe care o zice
si mama si tata si iubita fratelui
mai mare de cat mine cu 2 ani si 30 de zile
s.a.m.d.ajung in halu asta la paris
care este capitala celor mai multi iubiti
din clasa muncitoare si nu conteaza
cand vine vorba de coco chanel madamoiselle
si alta esentetari de caracter
de felul lor se trag din flori de mar
de vita nobila cum imi place mie daca pot sa spun asa
si in alti termeni parerea mea nu seamana cu [ ma scuzati ]
ma simt mai usurat .Va multumesc anticipat

punctul.meu de vedere

Pentru un gandac laba piciorului nu e decat un sfarsit tragic.Din punct de vedere al homofaber-ului laba piciorului e o unealta productiva in industria ungherelor .
Ele se nasc din specificul omului de animal biped cu inclinatii puternice spre "uneltire".Din punctul lui Gheorghe de vedere laba piciorului e un organ urat mirositor cu influente ce se resimt dincolo de granite...in tarile calde.
Din punctul meu de vedere laba piciorului este o urma lasata pe nisipul Marii Negre.

Fiecare laba de picior are o pereche.Fiecare pereche de pantofi are un plural.
Adunand aceasta suma in fata magazinului alimentar rezulta o coada.O coada de oameni...

A sosit masina cu lapte!!!In zilele noastre se poarta sacosa.
Sunt acele sacosi standardizate.Laptele CIRCULA .Laptele trebuie pus in sticle vidate pentru a nu-si pierde calitateaLaptele curge,el niciodata nu sta,.Laptele inseamna viata.Lapte de negreas, lapte de Romanca,lapte de Tiganca( se cauta,nu contine E-uri) lapte de Vaca.S-au infiintat bresle a mamelor care alapteaza."
La un semn mamele vor naste toate"

Despre analize

Deseori incerc sa masor cuvinte pe masura mea,doar atunci imi dau seama cat de mic sunt si incerc sa ma depasesc.Nu prea reusesc pt ca ma complexez.Un complex izvorat din nemultumirea de sine. Imi dau seama cat am "crescut" doar atunci cand ma recitesc si par penibil,ma rusinez de mine si de ce puteam spune,imi imaginez ca as putea citi cuvintele astea la altcineva si l-as critica drastic.sentimentalism,patetism,evascentism,... Ar fi mai bine sa produc o mutatie in gandire si in obiectul meu de studiu care se vede clar - enigmaticul Eu- care este... Imi cer scuze eventualilor cititori,bezmetici,rataciti pe-aici,dar imi vin atate in minte incat nu ma pot reculege..."as fi vrut sa scriu un final fericit ,niciodata n-am ajuns la sfarsit"

Dupa ce a esuat incercarea metafizica de a ma analiza,guvernul romaniei ,mai precis ministerul sanatatii a venit in ajutorul meu.Nu ma intereseaza prea mult rolul meu statistic in societate,dar initiativa e buna. Prima data apare O scrisoare.De unde atata interes pt tine?Nu am facturi de platit,si ele oricum nu vin pe numele meu.Daca era de la ...,plicu sigur era rosu.In fine...Totul se consuma repede...deschizi usa ,te descruci tu ca doar esti baiat mare, iei ciocanelu,creste nivelu,si gata.Toate astea se fac pe namancate!Important!!!"

Stai si stai si de-odata te trezesti in rai."Atentie se deschid usile,atentie se inchid usile!" In spatiul liber dintre [...]apuci sa-ti vezi locu intre ciocanele.Al tau e mai distilat,ai mancat pepene aseara.Cel de langa mine are poliurie,diabet zaharat.Acum se simte mai bine. Troca troca buf zdup bag zang fsss....Buna ziua!42 de grade.Ca la porumbei.Eu ? nesimtit? Nu ma simt !Ce dilema,moralitatea,bunul simt,asa putin respect pentru ,pentru ce? Egalitate de sanse.De ce sa ma ridic .Plecam de la aceeasi premiza.Binele suprem ! Are palarie, are si un caine.Candideaza pentru un loc .Anemie! Dar imi revin imediat ce ma ridic....Stati jos ,doamna! Sa intelegeti mai bine sentimentul,este o sinteza intre RATB si Metrou.

Senzatii sinestezice date de mirosuri mediocre ,in cele mai bune cazuri...Te ridici la un semn.Iti iei piciorul de ghips si carja de metal in singura mana dreapta pe care o ai.--Stati jos ,Doamna!!!Trestianu Liliana dr Privat. mportant!Pacientii care nu ajung la prima ora pt analize sunt reprogrmati a doua zi.Fiecare sa-si ia bon de ordine !Ora 6 a sosit,omul negru n-a venit,ora 7 a sosit omul negru n-a venit,ora 10 a sosit,omul negru ...11...intre timp respecti perii albi asa cum se cuvine.Egoist? Nesimtit? Si-au trit viataa...ma sufoca mirosu asta de... madamoiselle "Tineretu in ziua de azi nu mai are pic de respect

poezie pe hartie

postreply si cel mai simlu mod de a face poezie
mi-a venint in minte nu stiu ce caut aici
puteam sa dau boabe la gaini dar poate ca nu vor fi ciugulite.
si mai zicea cineva ca o gaina nu are ce cauta
intr-o poezie eu unu ma gasesc foarte simpatic.
da da da si da da da am zis asta din lipsa de
inspiratiepentru ca imi place sa transmit unele
entimente,imi place sa te enervez si eu ma simt
la fel de bine prin tine ca si cum asa da boabe,
dar gainile nu au ce cauta in poezii. Sunt
impotriva numelui meu,davidismul e o boala
ma face sa scriu despre eu si lume despre
lucruri neinsemnate cum ar fi dragostea de
patrie de mine si de tine,mama tipa pe
sora-mea ca are o fusta prea scurta ,dar
ea mereu vine in pantaloni la adunare am
pus virgula aia din reflex,pentru,ca asa
mi-au dicctat cerintele ,important e ca
seamana cu mine,cu tine,cu noi ma duc sa
o chem pe mama pentru ca ea mereu are ceva
de zis nu nu nu si da da da imi place sa fac
pe lume pe prostul sa devina mai fertila cu
o singura tulpina o sa dau nastere la o floare
cu petale din chio-chips pentru ca dragostea
trece prin tubul digestiv iese prin anus si
asa mai departe sa faci pe prostu ca pe lume
nu a mai ramas loc pentru alta floare ma gasesc
foarte simpatic si o sa rup fiecare petala sa
ne hranim la sentiment ca gainile care aplauda
din aripi doar asa ca sa se dea si ele mari
ca au pene si sub ele niste puf ce le face foarte
confortabile pe cuib si se simt la fel de bine.
chioar daca te intrebi de ce se vede alb intre
bine si chioar daca am sters versul din fata
pentru ca era impotriva ta si a mamei mele care
m-a avertizat ca o conserva trebuie sa fie in
conservatoare bine pastrata pentru un deranj
iminent ultimul cuvant nu l-am inteles nici eu
dar asa sunt poeziile isi baga fiecare nasul
unde nu-i fierbe oala pentru ca ne-au oprit
rusii gazul de la cotroceni si lasa ca o sa
ma fac eu mare si o sa scriu asa cum se cuvine
Cotroceni.eu unu ma gasesc foarte simpatic
da vid.dada ai auzit bine.pa

am uitat sa-ti spun poeteule ca imi gasesc foarte simpatica poezia cand ma recitesc,da vid e o condite umana prin care trebuie sa treaca orice davidist de la mine in coace si mai aproaepe...

formule

La fel,cu tema pregatita sa nu ne doara capul
facem inlocuirile si va rog,daca nu pricepeti
sa spuneti ca ma repet si subliniem
si asa mai departe ajungem la L.

Si acum haideti sa tragem concluzia la modul general
EL indice K egal cu EL indice N .
E clar sau mai trebuie sa vorbesc?
Nu cred. Faceti voi un arc peste timp si il notam cu litera mare
si pentru inceput aratam ca la gradinita
eu recomand fiecaruia sa citeasca de trei ori .

Mai mult ca perfectul

sa dam interpretarea rezultatului
hai sa fim mai,mai, sa nu mai
repet cuvantul folost de doua ori
Stii tu ce reprezinta limita gasita?
Apas eu pe cuvinte si incadram
Ti-am aratat ca si cum ai fi cu
sapa in mana si inveti cum
sa faci cuibul de porumb.
eu o sa citesc pe dos
sau o sa zic un singur nume
stii cum zic eu ,sa nu
consumama energia inutil sa nu
amplificam de doua ori sa-l facem
pe "sa" asa cum se cuvinte sa-mi spui
daca am gresti,sau poate nu,
adica,asa sa ramana ce-a ramas.

un elefant comestibil

pai as innebuni doamna,
as innebuni lumea de copii
trase la xerox
radiografia mintii mele bolnave,
scanate de unele imprimante
in format A4 ,
destul de performante
si vandute in tiraje pe la colturi
si tarabe.
Unele din ele luminate
toate capetele aliniate ,
asezate in rafturi patrate ,
zac pe sarma ghimpata
cu gaturile rasucite spre
marea iesire din sala de-asteptare
urat miroasitoare,de atata pudoare.

tinand cont de aceeasi tunsoare
impegatul cu tatuaj de CFR-ist
executa dintr-o miscare o fidea cu lapte...
si toate capata culoare
in obrajii plini de zambete forjate.
capetele sunt impachetate in pungi vidate
dupa legile in vigoare
gata pentru a fi exportate
langa alte lamai si portocale
din familia citricelor educate,
spre a fi consumate.

pastrati linistea si curatenia!
privirea fixeaza aceleasi reclame
ce prelucreaza din glandele salivare
acelasi miros de la eva cand coace
acelasi gust de la adam in coace.

o gogoasa

Dospesc cuvinte ce framante devin gogosi
servite din dragoste in serile cu luna
plina de pudoare fina...
pentru ca si ele au acelasi gust,
aceeasi limba ,acelasi neam
ce substrage de la daci
mierea plina de albine
zumzete si veselie.

aiurea in tramvai

Ideea inchisa hermetic
Vegeteaza in borcanul plin
De sine statator ce-si da
Aere in vid. Si strig.
Din adancul sufletului
Sfaturi pentru noi muritori.
Ideaa.fumeaza.tacerea. in
Liniste!.adaug la noi
Aspiratii spre amandoi.
Sterge.!apoi abureste
iar cuvinte vazute prin geam
sparge.!evadarea din crystal
se preface ca nu ma cunoaste
din cioburi ma reface in
diverse formule matematice.
Ce tind de la n la infinit.
Nimic!tacere!rumegand
Tigari.pe pat de foi cu
Buzele ce dau in alte alea
si ajung sa imi cuosc
Jumatate din mine.tu
Tunul ridica fierbinte
Nori de abureli.si sa-ti spun
Nu ma mai tem de tine!
Viata mea de hartie
Cizelata,consumata dintr-un
Foc tras in piept,la tine san
Se numeste iubire la prima Privire!
de mine

natura umana

Ma uit de sus in jos la el
Si nu pot sa-l descriu
In nici o figura de stil.
Animal biped cu unghii
Izvorate din extremitati
Ce le port cu mine lacuite
Dar nu ma-n dur sa
Ciopartesc din corp
Riscand la gernunziu continuu
Sa-mi pierd elementul definitoriu.
Vad resturile abandonate
Eliberate spre a fi recilclate
Din seva degetelor mele
Elaborata ,ma renasc,iar
Animal cu unghii late.

Refren:a se repeta la infinit: Genesa e aceeasi...
Chiar daca as taia din carne moartea nu schimba numele de unghe.
Si chiar daca le-as roade Pana la uzura dintilor ele
Vor renaste din mine.
Pacatosul!

teoria comunicarii

Dragostea dintre o maşină de cusut şi o umbrelă aflată pe masa de
operaţie

"Scriu un manifest şi nu vreau nimic,spun totuşi anumite lucruri şi sunt împotrivă eseurilor din principiu,după cum sunt şi împotriva principiilor.
Scriu acest eseu ca să arăt că putem face în acelaşi timp ,dintr-o singură,proaspătă suflare,acţiuni opuse;sunt împotriva acţiunii;pentru continua contradictie,pentru afirmaţie de asemenea,nu sunt nici pentru nici coontra şi nu explic,fiindcă urăsc bunul simţ."1

Îmi plăce să tratez cititorii că pe nişte pacienţi.Îi las să aştepte la uşă pentru că sunt destule scaune.Ar mai fi un motiv,din aceata expunere lipseşte intriga,iar aşteptarea apăsătoare ar crea un oarecare conflict." Fiecare spectator e un intrigator,acesta e adevăr întrucât l-am aşternut pe hartie- ca o minciună pe care am FIXAT-o ca un bilet la loterie."2

În final am să vorbesc despre dragostea noastră,dar am să încep,aşa cum fac de obicei,pe dos,cu susul în jos.
Legătura între mine şi tine este o bătaie de joc pentru oamenii conservatori,cu imaginaţia redusă la necesar.Iată de ce spun eu că e bine să avem o masă stabilă cu patru picioare,să ştim pe ce ne bazăm declaraţiile...

"DA-iata un cuvânt care mână ideile la vânătoare;fiece burchez e un mic dramaturg,născoceşte ziceri desoebite,în loc să aşeze personajele convenabile la nivelul inteligenţei sale,crisalide pe scaune,umblă după cauze sau scopuri pentru a-şi cimenta intriga,întâmplare ce vorbeşte şi se defineşte.
Minciuna circulă -eu o opresc,ea devine adevăr."3

Gardianul de servici trage un ziar la maşina de cusut şi sună cam aşa pentru orbii clarvazatori care ţin în mâna dreaptă o umbrelă pentru orice eventualitate.Privind într-un mod utilitarist,sceptic,ambele se află într-un mediu închis,mai puţin prielnic,sala de aşteptare,pe o masă la fel de străină.Două entităţi,două singularitati prin definiţie nu sunt singurele,deci nici singure în singurătatea lor.
"Să vrei să impaci o stare inexplicabilă cu logica mi se păre un joc amuzant.Convenţia limbajului vorbit este cu prisosinţă îndestulătoare,însă doar pentru noi,pentru jocurile noastre intime."4

"De unde îmi vine această grabă care mă face să străbat porţile să urc treptele peronului ,să întru în sală unde o fiinţă iubită suferă printre alte fiinţe?Bucuria este deci aici,în suferinţa,că sâmburele în piersica.
Şi dacă îmi întorc privirile în altă parte ,la dreaptă său la stânga,de pilă ,sau îndărăt,există alte clădiri sumbre,alte santiere ale durerii,alte mese,aceleaşi ustensile."5

"Un prieten ,care mi-e prea bun prieten că să nu fie foarte deştept,îmi spunea deunazi:tresarirea chirurgului NU ESTE DECÂT FELUL CUM SPUI bună ziua bună seara ŞI CARE DEPINDE DE FORMA DATĂ părului tău
Eu i-am raspuns:TU AI DREPTATE idiot prinţ PENTRU CĂ EU SUNT CONVINS DE contrariul ,fireşte ezitam,NU AVEM dreptate.Eu mă numesc dorinţă de a-l înţelege pe CELĂLALT
1,2,3,4,5,6 fragmente dada